Noțiunea cum că sarcina protejează împotriva endometriozei datează de pe vremea lui Meigs și Sampson. Ambii, în urma unor studii, observând rata scăzută de endometrioame la femeile care au nascut, au concluzionat că sarcina protejează împotriva endometriozei (1, 2, 3). Observând o rată de fertilitate de 40% la femeile casatorite si fiind convins că, căsătoriile și sarciniile protejează la prevenirea endometriozei, Meigs, a cerut părinților să-și susțină financiar copiii nou căsătoriți, astfel încât cuplurile tinere să poată avea copii mai devreme și fără presiuni economice (4, 5).
Schimbările hormonale și metabolice care au loc în sarcina sunt considerate a avea un efect pozitiv asupra endometriozei și a simptomelor sale dureroase (6), sarcina fiind considerată, de asemenea, și o metodă curativă (7). O parte dintre studiile care arată efectele benefice ale sarcinii asupra endometriozei au fost făcute pe animale (8, 9). Țesuturile endometriozice nu regresează întotdeauna în timpul sarcinii, iar în unele cazuri pot apărea multe complicații în timpul sarcinii (10, 11, 12).
Majoritatea studiilor făcute pentru a evalua efectele sarcinii asupra endometriozei, arată că sarcina are un efect pozitiv doar asupra endometrioamelor (13, 14, 15). Endometrioamele sunt însă, în multe cazuri, expresia unei forme severe de boală (16). Studiile efectuate sunt doar pe durata sarcinii, așadar, nu se cunoaște durata ameliorării simptomelor și dacă, odată cu încetarea alăptării, boala revine (17, 18).
Menopauza
Având în vedere caracterul hormonal al bolii, menopauza este considerată modalitatea de vindecare a bolii. De fapt, nu exista niciun studiu de biopsie care să confirme acest lucru 19), endometrioza fiind raportată, mai rar, și după menopauză (20). Sampson și alți autori au considerat că endometrioza are un caracter hormonal similar/identic cu endometru, unde estrogenul stimulează creșterea, iar progestinele opresc creșterea și, în cele din urmă, determină decidualizarea endometrului.
Cei care de-a lungul timpului au propus menopauza ca metoda de vindecare, nu au oferit însă dovezi care să susțină acest lucru. Unii dintre ei chiar au ignorat faptul că printre participantele la studii s-au aflat și paciente aflate la menopauză (Meigs). Endometrioza postmenopauză apare și într-o stare de deficiență de estrogen ovarian, pare să aibă o predispoziție mai mare la schimbări maligne, poate avea o tendință mai mare de a se răspândi la organele extragonadale și de a se transforma în leziuni constrictive și / sau obstructive, fiind tratată de preferință chirurgical (21, 22).
Endometrioza este considerată și descrisă ca fiind o boală ce afectează femei de varstă reproductivă. Endometrioza a fost găsită atât la paciente tinere (23), premenarhă (24) cât și la paciente în vârstă aflate la menopauză. Un studiu de analiză făcut în Germania pe un eșantion de 42.000 de paciente cu endometrioză confirmată histologic, peste 1000 de paciente au avut vârste între 55 și 95 de ani, 8 cazuri având vârste peste 80 de ani (25).
În grupul de 55-60 ani au fost 481 de paciente, în grupul de 60-65 de ani au fost 215 de paciente, în grupul de 65-70 de ani au fost 208 de paciente, 100 de paciente au fost în grupul de 70-75 de ani, 44 de paciente în grupul de 75-80 ani, 17 paciente în grupul de 80-85 ani, 8 paciente în grupul de 85-90 ani și o singura pacienta în grupul de 90-95 de ani.
Potrivit unor studii medicale endometrioza este stimulată sau cauzată de estrogen, ca urmare, se consideră că starea hipoestrogenică care însoțește menopauza, îmbunătățește simptomele sau chiar vindecă endometrioza. În afara estrogenului produs în ovare, există și alte surse de estrogen în organism cum ar fi țesutul adipos (26, 27, 28), existând, de asemenea, multiple diferențe hormonale între endometru și endometrioză (29, 30).
Schimbările hormonale care au loc în menopauză amelioreaza sau reduc unele simptome ale endometriozei. In menopuza, endometrul se atrofiază și cum endometrioza este descrisă ca fiind țesut endometrial, se consideră că menopauza are același efect și asupra țesutului endometriozic, si ca urmare menopauza poate vindeca boala. Endometrioza poate ramane activă și poate continua să cauzeze simptome chiar și după menopauză ( 31,32, 33, 34, 35, 36, 37).
Referinte
- V. Meigs, M.D. Endometrial Hematomas of the Ovary, The New England Journal of Medicine, July 6, 1922 , Boston Med Surg J 1922; 187:1-13;
- Benagiano G, Brosens I, Lippi D: The History of Endometriosis. Gynecol Obstet Invest 2014;78:1-9. doi: 10.1159/000358919;
- Sampson JA. Perforating hemorrhagic (chocolate) cysts of the ovary. Arch Surg 1921;3: 245-323;
- MEIGS JV. Endometriosis; etiologic role of marriage age and parity; conservative treatment. Obstet Gynecol. 1953;2(1):46–53;
- Meigs JV. An Interest In Endometriosis And Its Consequences. Am J Obst Gynaec. 1960;79:625–35;
- Leone Roberti Maggiore U, A systematic review on endometriosis during pregnancy: diagnosis, misdiagnosis, complications and outcomes. Hum Reprod Update. 2016;22(1):70–103. doi:10.1093/humupd/dmv045;
- Beecham CT. Surgical treatment of endometriosis with special reference to conservative surgery in young women. J Am Med Assoc 1949;139:971;
- Cummings, A. M., & Metcalf, J. L. (1996). Effect of Surgically Induced Endometriosis on Pregnancy and Effect of Pregnancy and Lactation on Endometriosis in Mice. Proceedings of the Society for Experimental Biology and Medicine, 212(4), 332–337;
- diZerega GS, Barber DL, Hodgen GD. Endometriosis: role of ovarian steroids in initiation, maintenance, and suppression. Fertil Steril 1980;33:649–653;
- Leone Roberti Maggiore U, Obstetrical complications of endometriosis, particularly deep endometriosis [published correction appears in Fertil Steril. 2018 May;109 (5):942]. Fertil Steril. 2017;108(6):895–912. doi:10.1016/j.fertnstert.2017.10.035;
- Brosens I. Risks of adverse pregnancy outcome in endometriosis. Fertil Steril. 2012;98(1):30–35. doi:10.1016/j.fertnstert.2012.02.024;
- Brigitte Leeners, The effect of pregnancy on endometriosis—facts or fiction?, Human Reproduction Update, Volume 24, Issue 3, May-June 2018, Pages 290–299, https://doi.org/10.1093/humupd/dmy004;
- Laura Benaglia, The vanishing endometrioma: the intriguing impact of pregnancy on small endometriotic ovarian cysts, Gynecological Endocrinology, 29:9, 863-866, DOI: 3109/09513590.2013.813476;
- Pateman K. Natural history of ovarian endometrioma in pregnancy. BMC Womens Health. 2014;14:128. Published 2014 Oct 15. doi:10.1186/1472-6874-14-128;
- Bailleux M, Bernard JP, Benachi A, Deffieux X. Ovarian endometriosis during pregnancy: a series of 53 endometriomas. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol. 2017;209:100–104. doi:10.1016/j.ejogrb.2015.09.037;
- Frühauf F. Endometriosis in pregnancy – diagnostics and management. Endometrióza v těhotenství – diagnostika a management. Ceska Gynekol. 2019;84(1):61–67;
- Redwine DB. Ovarian endometriosis: a marker for more extensive pelvic and intestinal disease. Fertil Steril. 1999;72(2):310–315. doi:10.1016/s0015-0282(99)00211-3;
- Coccia ME, Rizzello F, Palagiano A, Scarselli G. The effect of the hormonal milieu of pregnancy on deep infiltrating endometriosis: serial ultrasound assessment of changes in size and pattern of deep endometriotic lesions. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol 2012;160:35–39;
- Endopeadia, Treatment, Pregnancy and Menopause, Does menopause cures endometriosis?
- Punnonen R. Postmenopausal endometriosis. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol. 1980;11(3):195–200. doi:10.1016/0028-2243(80)90069-6;
- Tan DA, Almaria MJG. Postmenopausal endometriosis: drawing a clearer clinical picture. Climacteric. 2018;21(3):249–255. doi:10.1080/13697137.2018.1450855;
- Gemmell LC. The management of menopause in women with a history of endometriosis: a systematic review. Hum Reprod Update. 2017;23(4):481–500. doi:10.1093/humupd/dmx011;
- Ebert AD. Histological confirmation of endometriosis in a 9-year-old girl suffering from unexplained cyclic pelvic pain since her eighth year of life. Gynecol Obstet Invest. 2009;67(3):158–161. doi:10.1159/000181185;
- Marsh EE, Laufer MR. Endometriosis in premenarcheal girls who do not have an associated obstructive anomaly. Fertil Steril. 2005;83(3):758–760. doi:10.1016/j.fertnstert.2004.08.025;
- Haas D, Chvatal R, Reichert B, et al. Endometriosis: a premenopausal disease? Age pattern in 42,079 patients with endometriosis. Arch Gynecol Obstet. 2012;286(3):667–670. doi:10.1007/s00404-012-2361-z;
- Simpson ER. Sources of estrogen and their importance. J Steroid Biochem Mol Biol. 2003;86(3-5):225–230. doi:10.1016/s0960-0760(03)00360-1;
- M. GRODIN, P. K. Source of Estrogen Production in Postmenopausal Women, The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, Volume 36, Issue 2, 1 February 1973, Pages 207–214, https://doi.org/10.1210/jcem-36-2-207;
- Bulun SE et al. Regulation of aromatase expression in estrogen-responsive breast and uterine disease: from bench to treatment. Pharmacol Rev. 2005;57(3):359–383. doi:10.1124/pr.57.3.6;
- Ulukus M, Cakmak H, Arici A. The role of endometrium in endometriosis. J Soc Gynecol Investig. 2006;13(7):467–476. doi:10.1016/j.jsgi.2006.07.005;
- Dyson MT, Bulun SE. Cutting SRC-1 down to size in endometriosis. Nat Med. 2012;18(7):1016–1018. Published 2012 Jul 6. doi:10.1038/nm.2855;
- Streuli, H. (2017) Endometriosis after menopause: physiopathology and management of an uncommon condition, Climacteric, 20:2, 138-143;
- de Almeida Asencio, F., Ribeiro, H.A., Ayrosa Ribeiro, P. et al. Symptomatic endometriosis developing several years after menopause in the absence of increased circulating estrogen concentrations: a systematic review and seven case reports. Gynecol Surg 16, 3 (2019). https://doi.org/10.1186/s10397-019-1056-x
- Morotti M. Endometriosis in menopause: a single institution experience. Arch Gynecol Obstet. 2012;286(6):1571–1575. doi:10.1007/s00404-012-2473-5;
- Inceboz U. Endometriosis after menopause. Womens Health (Lond). 2015;11(5):711–715. doi:10.2217/whe.15.59;
- Rosa-e-Silva JC, et al. Endometriosis in postmenopausal women without previous hormonal therapy: report of three cases. Climacteric. 2008;11(6):525–528. doi:10.1080/13697130802490256;
- Klenov VE, Potretzke TA, Sehn JK, Thaker PH. Postmenopausal Invasive Endometriosis Requiring Supralevator Pelvic Exenteration. Obstet Gynecol. 2015;126(6):1215–1218. doi:10.1097/AOG.0000000000000998;
- Zheleznov BI, Strizhakov AN, Talina IS. Kliniko-morfologicheskie osobennosti vnutrennego éndometrioza tela matki v postmenopauze [Clinico-morphological characteristics of internal endometriosis of the uterine body after menopause]. Akush Ginekol (Mosk). 1990;(6):37–42;