Ce este adenomioza?, Endoro- Online

Adenomioza, o afecțiune uterină benignă, este înrudită cu endometrioza, și reprezintă prezența glandelor endometriale și stroma în miometrul uterin (1). Uterul este un organ format din două tipuri de țesuturi: endometru și miometru.

Endometrul

Este stratul interior al uterului, care produce fluxul menstrual și în care ovocitele fecundate se implantează în sarcina timpurie. Cele mai superficiale straturi ale endometrului se curată și se exteriorizează în fiecare lună cu fluxul menstrual, apoi se regenerează din straturile mai profunde. Endometrul are glande în structura țesutului său.

Miometrul

Este peretele muscular relativ gros care conferă uterului forma sa de pară. Activitatea musculară este importantă pentru expulzarea fătului din uter în timpul nașterii. Această activitate musculară poate fi, de asemenea, evident dureroasă în timpul unui flux menstrual abundent când uterul expulzează cheaguri mari care pot apărea din cauza bolii (2).

Adenomioza este considerată o entitate specifică în clasificarea cauzelor hemoragiilor uterine anormale PALM-COEIN FIGO după cum urmează (3):

PALM– polip; adenomioză; leiomiom; malignitate și hiperplazie;

COEIN– coagulopatie; disfuncție ovulatoare; endometrial; iatrogenic și nu este încă clasificat;

FIGO– Federația Internațională de Ginecologie și Obstetrică;

Adenomioza așa cum este cunoscută azi, a fost descrisă prima dată de Thomas Cullen care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a cercetat pe deplin „invazia mucoaselor” observată deja de o serie de cercetători în mai multe părți ale cavității abdominale inferioare. Cullen a identificat clar invazia țesutului epitelial ca fiind formată din „mucoasa uterină” și-a definit mecanismul prin care mucoasa invadează țesutul de desubt (4, 5).

Prima descriere patologică a endometriozei și adenomiozei a fost făcută însă în 1860 de către Carl Von Rokitanski, un patolog austriac, cunoscut printre alte și pentru lucrările care au contribuit în mare măsură la cunoașterea patologică, ci și la cunoștințele chirurgicale, prin analiză sa științifică și prin numărul enorm de autopsii pe care le-a efectuat, despre care se crede că au ajuns la un număr de până la 85.000 de-a lungul vieții sale de muncă (6).

Rokitanski a publicat articolul intitulat, “Pe neoplaziile glandelor uterine din sarcoamele uterine și ovariene ” în care afirmă că „unele tumori fibroase ale uterului conțin structuri asemănătoare glandelor care seamănă cu glandele endometriale. Acestea pot fi considerate ca sarcoma carcinoide uterine”. De asemenea, Rokitansky a recunoscut diferența dintre fibroamele uterine și adenomioza, afirmând că „spre deosebire de tumorile fibroase cu o capsulă care poate fi învelită, aceste tumori par să aibă rădăcinile adânc în straturile musculare ale uterului și nu pot fi decojite” (6, 7).

Deși von Rokitansky a descris cu exactitate caracteristicile histologice și morfologice ale endometriozei și adenomiozei, nu a discutat teoria originii lor. Acest lucru s-a întâmplat după 33 de ani, când un patolog din Berlin, Friedrich von Recklinghausen, a publicat o descriere a unei serii de utere adenomiozice și noduli endometriozici, sugerând că aceste tumori derivă din corpul Wolffian (6, 8, 9).

În urma unor presupuneri (6), von Recklinghausen a sugerat că structurile glandulare pe care le-a observat în tumorile adenomiozice ar putea deriva din corpul Wolffian. Mai mult, el a susținut că adenomioza ar apărea preponderent în peretele uterin posterior, ceea ce ar putea fi explicat prin anatomia embrionară a corpului Wolffian și a canalului müllerian, despre care se știa că traversează corpul Wolffian la nivelul joncțiunii uterotubale – o distribuție tipică pentru adenomioame (6).

Von Recklinghausen a recunoscut, de asemenea, că adenomioza găsită în peretele uterin anterior, în imediată apropiere a glandelor endometriale, ar putea deriva din endometru, despre care a crezut că deține proprietăți invazive în aceste cazuri (7). În 1895, Thomas Cullen și-a prezentat opinia cu privire la patogeneza adenomioamelor în cadrul la Societății Medicale Johns Hopkins, urmat de un articol publicat în 1896, la 3 ani de la publicarea lui von Recklinghausen (6, 10).

În lucrarea lui, Cullen, raportează trei cazuri de „adenomioma uteri diffusum benignum” referindu-se mai întâi la istoricul clinic al pacientelor cu simptome comune precum durere severă în partea inferioară a abdomenului, menstruație dureroasă și abundentă care durează mai mult de 2 săptămâni, o cantitate considerabilă de sânge coagulat și o senzație de greutate și durere în regiunea rectului (6, 10).

Endometrioza și adenomioza sunt considerate afecțiuni rare, descoperite recent. Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de informații despre cele două patologii în rândul publicului în general dar, și în rândul cadrelor medicale. Aceste două patologii au fost, de fapt, descrise sau mai bine zis, simptomele acestor patologii, au fost descrise cu sute de ani în urmă.

În 1903, un medic ginecolog a publicat un caz al unui adenom al septului rectovaginal la o pacienta de 34 de ani din Norvegia, care acuza dureri abdominale intense și crampe în timpul menstruației și o senzație dureroasă în pasajul din spate. La palpare, ginecologul a remarcat o masă fixă de dimensiunea unui pumn, lipită de colul uterin chiar posterior de uter.

Crezând că este o tumora malignă, medicul a efectuat o histerectomie totală în timpul căreia a observat o masă dură, groasă, fixată pe rect și pe peretele pelvin, pe care a eliminat-o în mare măsură lăsând rectul în urmă (6, 11). Patogeneza adenomiozei rămâne evazivă și nici o singură teorie dintre cele existente nu poate explica toate fenotipurile bolii.

Referinte

Prof. Dr. Oskar Frankl, Adenomyosis uteri, American Journal of Obstetrics and Gynecology, Volume 10, Issue 5 , November 1925, Pages 680-684
Dr David Redwine, Adenomyosis – A common cause of uterine symptoms after age 30, Endopaedia;
Vannuccini, Silvia, and Felice Petraglia. “Recent advances in understanding and managing adenomyosis.” F1000Research vol. 8 F1000 Faculty Rev-283. 13 Mar. 2019;
Benagiano G, Brosens I. History of adenomyosis. Best Pract Res Clin Obstet Gynaecol. 2006;20(4):449‐463;
Cullen Ts. Adenomyoma of the uterus. 1908;l(2):107–115. doi:10.1001/jama.1908.25310280023002d;
Hudelist G. The migrating adenomyoma: past views on the etiology of adenomyosis and endometriosis. Fertil Steril. 2009;92(5):1536‐ doi:10.1016/j.fertnstert.2008.08.086;
Rokitansky, C. Über Uterusdrüsen-Neubildungen in Uterus- und Ovarial-Sarcomen. Zeitschrift der Kaiserlich Koenigl Gesellschaft der Aerzte zu Wien. 1860; 37: 577–581;
Von Recklinghausen, F.D. Über die Adnocysten der Uterustumoren und Überreste des Wolffschen Organs. Deutsche Medizinische Wochenschrift. 1893; 19: 824–826;
Von Recklinghausen, F.D. Über die Adenomyome und Cystadenome der Uterus und der Tuba. Wiener Klinische Wochenschrift. 1886; 529: 530–536;
Cullen, T. Adeno-myoma uteri diffusum benignum. John Hopkins Hosp Rep. 1896; 6: 133–154;
Füth, H. Beitrag zur Kasuistik der Adenomyome des Uterus. Zentralblatt für Gynaekologie. 1903; 26: 626;