A învins endometrioza și infertilitatea după ani de suferință

“Astăzi se fac 5 ani de la ultima mea operație de endometrioză”.  Așa își începe Alexandra povestea ei aniversară. La 5 ani de la ultima operație de endometrioză efectuată de dna prof Elvira Bratila și dl dr Rubin Munteanu, Alexandra Filip Catană nu are recidivă și, cel mai important, a devenit mamă. Însă drumul până aici a fost foarte greu. 

Dna profesor Elvira Bratila a facut-o din nou om

Pavată cu lacrimi, durere, și operații incomplete, călătoria Alexandrei în lumea endometriozei și a infertilității a luat sfârșit odată cu operația din 2018. O poveste care ne arată în afară de binecunoscutele dificultăți ale endometriozei și infertilității, cât de important este ca operația să fie efectuată de un specialist în endometrioză. 

“Acum, 5 ani mai târziu sunt mămica unui băiețel minunat de 2 ani și 7 luni, extrem de energic și activ care mă ține în priză non-stop. Sunt fără recidivă, fără dureri, mă bucur de viața mea. Mulțumesc din tot sufletul întregii echipe medicale și mai ales dnei profesor Elvira Bratila care m-a făcut din nou om”. 

S-a operat de chiste la 15 ani

A avut prima menstruație la 12 ani, iar doi ani mai târziu durerile erau atât de puternice încât leșina. Nu mai avea putere să se ridice din pat sau să meargă la școală. Prima operație de chiste a fost la 15 ani, în cadrul operației de apendicită, făcută de un chirurg pediatru în spital de copii. 

Pe externare era scris un cuvânt greu de descifrat atunci. Ani mai târziu, Alexandra avea să înțeleagă că acolo era scris chisturi endometriozice. În urma operației durerile au încetat, a rămas însă cu stări de leșin, amețeli și crampe musculare. Au apărut și alte simptome digestive însă nu le-a asociat niciodată cu zona ginecologică.

La 20 ani leșinam în autobuz, pe stradă, la facultate de la dureri 

Frumoasa vârstă de 20 de ani i-a readus Alexandrei durerile de la 14 ani, care erau și mai severe, dar și hemoragii severe la fiecare menstruație, și leșinuri. Leșina în autobuz, pe stradă, la facultate.

A început să meargă la frecvent la ginecologi, să facă diverse analize și ecografii, avea în permanență chisturi ovariene. Rezolvarea a fost să ia anticoncepționale. Pe care le-a luat timp de 5 ani. Au ajutat-o la simptomele ginecologice doar, cele digestive erau încă prezente.

Odată cu endometrioza a ajuns și infertilitatea

“Medicii îmi spuneau să fac sex mai des și să stau cu picioarele pe pereți, însă niciunul nu mi-a spus să-și facă și soțul analize” 

S-a căsătorit la 26 ani și a oprit anticoncepționalele pentru că își doreau un copil. Deși acesta întârzia să apară, medicii îi spuneau că nu are de ce să își facă griji, să meargă acasă, să facă sex mai des, și să stea cu picioarele pe pereți. Niciun medic nu le-a spus să își facă și partenerul analize. 

Unul dintre medici a ținut însă să-i spună să “schimbe cocoșul”

Odată cu întreruperea anticoncepționalelor au reînceput durerile care în timp au devenit zilnice. Trecuseră deja 2 ani de când se casatorise, iar copilul încă nu apăruse, și cei din jur nu încetau să-i întrebe când vor avea un copil.

Crizele de dureri erau însoțite de atacuri de panică. Zilnic. A mers la o mulțime de medici, și toți îi spuneau că este sănătoasă tun.  Alexandra știa însă că nu e așa, iar noaptea avea coșmaruri. Visa că are burta plină cu sânge. Durerile erau atât de mari încât că să poată să stea pe scaun stătea cu un picior sub ea. Mersul la toaletă era crunt, nu de puține ori a leșinat stând pe wc.

Urmează ani de diagnostice greșite, neglijență, și diverse medicamente până când un imagist i-a pus suspiciunea de endometrioză și i-a recomandat un rmn de pelvis. 

“Acasă nu mă mai credea nimeni, mi se spunea ca sunt rea și puturoasa” 

Toate aceste întâmplări și-au pus amprenta pe psihicul Alexandrei. Viața însemna serviciu și casa, iar acasă nu o mai credea nimeni când spunea că-i este rău. Era “rea și puturoasă” pentru că mulți medici îi spuneau că nu are nimic, iar ea o ținea pe a ei. 

Diagnosticul de endometrioza l-a primit la camera de garda, dusă după ce a leșinat la muncă 

 

“În 2016 am aflat că am endometrioză de la o doctoriță după ce am fost dusă cu salvarea la spital”

Abia acum Alexandra avea să afle și ea mai multe informații despre endometrioză. Medicii i-au spus însă că este foarte grav ce are ea și că nu o pot opera. După 2 săptămâni o doctoriță și-a făcut curaj și a operat-o. A operat însă doar partea ginecologică, partea digestivă a rămas neatinsă, avea rectul și colonul foarte afectate, zona neputând fi curățată. 

Doctorița care a diagnosticat-o în gardă i-a spus să-și facă și soțul analize

La 3 ani de la căsătorie, și după alte 5 luni de încercări, soțul Alexandrei își face și el analizele. Prima spermograma a ieșit cu 0 spermatozoizi. Totul s-a năruit în jurul lor. Au urmat încă 4 spermograme, toate pe 0. După mai multe vizite la medici, un diagnostic de varicocel bilateral și o operație programată, au mers la o clinică de fertilitate să mai facă o ultimă spermogramă, lucrată manual. Rezultatul normal de 20 de mil/ml, forme și motilitate mai reduse, însă în parametri pentru o sarcină naturală. 

Alexandra a urmat apoi multiple modalități terapeutice de la dieta de endometrioză, până la masaj și împachetări cu ricin. Însă minunea nu se întâmpla. Așa a ajuns la dna profesor Elvira Bratila care i-a propus să facă fiv. A refuzat din mai multe motive. În acest timp durerile și simptomele pe partea de gastro au revenit în forță.

Operația de endometrioza cu rezecție de colon și rect a durat 7 ore 

În iunie 2018 a urmat o altă operație de data această completă și corectă, făcută de dna profesor Elvira Bratila, cu rezecție de colon și rect, operație grea și lungă de 7 ore, la finalul căreia avea să afle că singura metoda prin care poate deveni mama este prin fertilizare în vitro. Între timp spermograma soțului s-a agravat până la forme normale sub 1%, motilitate 0, 9 milioane în toată proba.

A început o nouă luptă cu infertilitatea

În 2018 făcea prima fertilizare în vitro, cu un singur ovar funcțional și cu o spermogramă extrem de prostată, și cu un uter plin de adenomioza difuză. Embrioni obținuți au calitate extrem de slaba, ca urmare cele doua embriotransferuri au fost negative. Erau deja 6 ani de când încercau să devina părinți.

La un an de zile  dupa face a doua stimulare, cu un protocol schimbat. De data aceasta soțul este în deplasare, asa ca au fost nevoiți să congeleze sperma. Au obținut 5 embrioni, toți de calitate buna, insa embriotransferul este iar negativ. Încă odată lumea lor s-a năruit. 

În 2020 vine pandemia care o prinde în pregătire pentru transfer. Totul se închidea, inclusiv clinicile. A avut noroc să fie acceptată, fiind la menopauza indusa de ceva luni, cu multe efecte adverse, medicii au acceptat, semnând însă pe propria răspundere. De data aceasta minunea s-a întâmplat, Alexandra a avut primul beta pozitiv, care creștea frumos. 

Stresul însă continuă. La prima ecografie nu s-a văzut embrionul, deși avea 6 săptămâni de sarcină. Cu greu a făcut față zilelor care au urmat. Și cum din doi părinți luptători nu poate ieși decât un luptător, la următoarea ecografie, micuțul pui de om era acolo, avea și activitate cardiacă.  Lupta însă pană în momentul când aveau să-l țină în brațe continuă. Alexandra și-a petrecut aproape toată sarcina internată în spital, iar venirea lui pe lume, nu a fost nici ea lipsită de evenimente.  

Alături de dna prof Elvira Bratila, Alexandra a învins endometrioza și infertilitatea 

Acum băiețelul Alexandrei este un năzdrăvan, iar endometrioza este de mult uitată. Alexandra duce o viață normală. Zilele când leșina de dureri sunt istoric, cicatricile fizice și sufletești au fost înlocuite de zâmbete și speranță pentru un viitor mai bun pentru pacientele cu endometrioza. Un prezent și viitor pentru care Alexandra îi este recunoscătoare dnei prof Elvira Bratilă, medicul și omul care a luptat alături de ea și a încurajat-o atunci când nu mai avea speranțe, si care asa cum mărturisește Alexandra, a făcut-o din nou om. 

Și așa cum mi-a spus medicul meu, lucrurile bune întârzie. În cazul Alexandrei au întârziat vreo 7 ani, dar poate că această întârziere a fost meritată. Așa a putut să ajungă la medicul ei, care nu doar că a operat-o, a ajutat-o sa devina si mamă.